Ori de câte ori îmi suflă vântul de primăvară în păr îmi aduc aminte de mâinile mamei care îmi împleteau zilnic cosiţe cu fundiţe. Când mă zărea cu părul pieptănat a lehamite sau dezpletit, mă dojenea și îmi spunea că părul lung şi împletit cosiţe e plăcut lui Dumnezeu, profesoarei și băieților, care nu știu de ce, dar gâțele făcute de mama erau trase cu multă plăcere în pauză, iar mie îmi crăpa rușinea ca o lavă de vulcan pe față. Palmele la fund ale mamei, m-au făcut să cresc mare. Mustrările mamei erau sare pe rană pentru năzbâtiile mele, pe care mai apoi le povestea altor rude și râdeau mult pe seama mea. Primul miros a fost pielea ei. Primul zâmbet a fost pentru ea. Prima icoană a fost mama, pe umărul ei am plâns și în brațele ei am alergat când mi-a fost frică. Degetele ei mi-au fost primele jucării, iar ochii ei căprui cei mai buni prieteni. Ochii ei ca doi licurici mi-au vegheat pasul și plânsul. Cu ea am învățat să citesc și să fac sarmale, pe care eu adesea le mâncam până să ajungă-n oală. Din mâinele ei am mâncat cea mai gustoasă pâine, mare, rumenă și plină de iubirea mamei.

Aşteptarea ei să revenim din când în când acasă e asemeni pământului însetat de ploaie. Mereu spunându-ne în receptor: „Veniți acum, cât încă vă aștept”. Mama fiind cuibul care ne încălzeşte ori de câte ori frigurile vieţii ne cuprind.  Braţele mamei sunt graniţe deschise pentru oricine e flămând, dezbrăcat şi trist. Atunci când ies pe poartă ea mereu mă binecuvantează și îmi spune să nu uit de Dumnezeu. Ştie ea în sinea ei, că atunci, când ea nu e aproape de noi în grija Tatălui ceresc ne lasă.  Astăzi îi privesc chipul răvășit de nostalgii, de mici bucurii ce le așteaptă ca un copil și înțeleg că sunt om datorită ei. Îi văd oboseala şi ridurile, roadele cărora sunt sănătatea şi sufletul nostru în care ea a picurat cu mult nesaţ frumuseţea lumii, cumsecădenia şi respectul. Noi suntem dorul și grija ei de toate zilele, sensul vieții ei zbuciumate. Răbdarea şi dragostea sunt hainele mamei. Agheazma şi anafura e energia mamei mele. Ea niciodată nu-și spune durerile, ce gânduri o macină sau câte rugăciuni rosteşte pentru copiii ei. Mama este apă de izvor și dorul ce mă așteaptă în pridvor, cu capul pe genunchii ei ascult povești cu eroi ce nu mor.

 

 

 

 

 

 

 

 

Advertisements