Atunci cînd ne naștem Dumnezeu ne așează pe pămînt din brațele sale de părinte, astfel că la sfîrșitul vieții să ne întoarcem din nou în ele, pitulindu-ne ca niște copii la picioarele Lui. Ne picură în vene dragostea de aproape, iar pe frunte ne pune cu grijă cea mai frumoasă corolă de minuni a lumii – viața. Această corolă o strivim în fiece zi din prea mult egoism și comparație cu celelalte. Nu avem răbdare să- i vedem înflorirea, căci tânjim după ziua de mâine, nemulțumiți fiind mereu de azi.

Pe viață ne plângem, ne supărăm, o calcăm în picioare, o ducem la bancă și o schimbă pe un credit, o pariem, o închidem în temnița minții noastre când vedem că dorul ei de iarbă nu poate să ne crească veniturile și astfel uităm drumul spre ea. Ce minunat ar fi ca dimineața să ne luăm cea mai dragă haină din cui – viața. Să nu-i mai reproșăm că coatele îi sunt roase de atâtea drumuri, dar să o strângem în brațe, iar ea să ne poarte acolo unde îi este sufletului poftă. Apoi să te așezi și să te înfrupți din ea.

Vom fi atâta timp fericiți cu cât va trăi în noi copilul ce am fost pe pragul casei și l-am lăsat să ne conducă și după pragul porții în lumea aceasta gârbovită de griji și flamândă de iubire. Viața e ca o hartă, ca să-i simți pașii, frumusețea, liniștea și sunetele trebuie să o călătorești, spre a te cunoaşte pe tine însuţi, astfel încât la final să închizi ochii şi să te intorci zâmbind şi mulţumit acasă.

13406944_1197512253593191_5886007696967270408_n

Advertisements