Zgribulită și ghemuită sub un palton de culoare neagră traversa strada ca să ia prânzul cu el, omul care cântă femeia pe strune de pian, iar ea își țesea visele din ceea ce respira: tinerețea ei plină de biblioteci și seri singură pe poteci cu felinare ce ascundeau săruturi și îmbrățișări calde. A privit-o lung și i-a strâns mâna fină și subțire în semn de încântare că a găsit un boboc de floare care aștepta primăvara. După ce au luat prânzul împreună, au mers la o înghețată. El, galant a întrebat-o care îi sunt visurile. Ea a răspuns că are mai multe, e un cuib de idei în capul ei și trebuie să le dea prin sită că să rămână doar cele mai bune. Ea niciodată nu vorbea despre visele ei, le păstra în buzunarul inimii și de acolo, încă nimeni nu avea cheile. El a zâmbit și a continuat să o asculte, însetat fiind de dulceața sufletului acela de fata poznată din fața lui. Voia să oprească timpul în loc pentru un veac, și nici atunci, probabil că foamea de prezența ei nu ar fi cunoscut saturația.

-Privește-mă te rog, copilă cu ochi căprui.

– Ai mei nu fură inima oricui, bade!

El și-a pus brațul drept sub barbă, și asculta doi ochi care știau să fie cuminți și fierbinți când soarele cu dinți îi săruta chipul visător. Se întreba în sinea lui, de ce așa tîrziu a întîlnit-o în drumul vieții lui bătătorit cu griji și nevoi. Apoi s-au plimbat prin pădure. Mai păstrează și azi pădurea urma pașilor ei care fugeau de ai lui, mâinile ei digerate care nu voiau în ruptul capului să îmbrace mănușile lui croșetate, respirația ei întretăiată când a sărutat-o prima dată și pata de culoare roșie care i-a inundat gâtul și fața. Ea era umbra ce mângâia chipul lui angelic într-o zi de februarie. Părul blond auriu și inelat, ochi albaștri săgetători, buze subțiri și nasul un pic cârn alcătuiau portretul unui om blând și smerit, iar vorba îi era plină de tîlc. Cum iarba se zbate sub pământ să iasă afară, așa sufletul ei se zbătea în brațele ce o cuprinseră strâns ca să nu dispară. În zori de zi trupul ei era amorțit de săruturile lui, a deschis ochii de copilă speriată pe umărul lui cald și parfumat cu așteptarea ei. El i-a pregătit micul dejun pe care i l-a servit în pat, apoi emoționat și încă cu privirea ațintită pe chipul ei somnoros și visător i-a lunecat cafea din mână, iar ea a început să râdă nebunește de stângăcia lui. El era cerul, ea era pământul, el era bună dimineața, ea era noapte bună, ea era sarea lui și iar el era marea ei, coastă din coasta lui, inimă din inima lui, suflare de nisip din nisipul lui, început și sfârșit din suflarea lui. El era mirele ei, iar ea era mireasa lui.

16426115_1251604331595018_6258775588233822941_n

Advertisements