Bunica avea 20 de ani când s-a căsătorit, iar bunelul 21. S-au văzut la o horă în sat, au dansat, inima le-a vibrat, bunelul hotârăt și fericit cu ea s-a însurat. În cei 38 de ani de căsnicie au crescut 7 copii și fiecare zi din viața lor a avut culorile curcubeului condimentate cu miere și murătură, dor, respect și încredere unul în celălalt. Bunica nu i-a căutat perfecțiunea bunelului cu lumânarea, dar cu răbdarea ei de țărăncuță, fină și drăguță. Bunelul era bărbat nu fiindcă era chipeș, dar fiindcă era harnic și familist. Ochii bunelului care uneori obosiți și arși de soare ziceau la sfârșit de zi…,,OF, fa Zână, iar bunica îi răspundea…Ia, stai jos și mănâncă măi Gheorghe, ca tare ți-s obosite oasele”.

Bunica botezată find Zina, Zinovia, bunelul o dezmierda Zâna. Probabil că bunica asta și era pentru bunelul, zâna care avea grijă să-i fie cămașa curată, mâncarea caldă, copii spălați și pieptănați și candela mereu aprinsă. După moartea bunicii, bunelul a vizitat-o timp de 40 de zile cu flori la mormântul ei fără a spune nimănui un cuvânt. Vizitarea femeie iubite și discuțiile cu ea chiar și după trecerea ei dincolo, l-a făcut să înțeleagă că crearea lui Adam nu ar fi avut nici o valoare, dacă din coasta lui nu ar fi fost creată Eva.

Și apoi, nimic în lumea asta nu poate fi veșnic decât o singurătate îmulțită la doi, decât două suflete care s-au găsit unul pe altul în astă lume – plină de umbre, decât două mâini care se întâlnesc nu pentru a negocia ceva, dar pentru a se completa și a se ridica una pe alta. Sacrificiul și dăruirea sunt ingredientele dulci și sfinte a iubirilor ce nu se sting nici în mormânt, căci legământul dragostei rămâne legământ în cer și pe pâmînt.

Advertisements